joi, 27 ianuarie 2011

România învrăjbită şi „Ministerul Adevărului”



România lui Traian Băsescu este ţara învrăjbirii între români, aşa cum România lui Iliescu a fost ţara mineriadelor şi a neocomunismului, România lui Constantinescu a fost ţara învinsă de conspiraţia securiştilor, România lui Adrian Năstase a fost ţara pedeserizată prin corupţie şi baroni atotputernici, iar România lui Tăriceanu a fost ţara incompetenţei ridicată la nivel de politică de stat. Reformele economice iniţiate de gruparea lui Traian Băsescu au fost implementate prin învrăjbire şi au avut permanent două ţinte imaginate de locatarul de la Cotroceni: pe de o parte, un virtual şi perfect popor român al viitorului, fantomă din iubire pentru care guvernanţii au hotărât să impună sacrificii dureroase şi absurde, iar pe de altă parte, un popor român al prezentului format din indivizi leneşi şi asistaţi, nişte râme. 

Privesc întristat la umilinţa pe care o suportă militarii în rezervă. Tatăl meu – Dumnezeu să-l ierte! – a fost maistru militar în radiolocaţie. Am prieteni ofiţeri activi sau în rezervă, care slujesc în diferite arme – aviaţie, rachete, radiolocaţie, transmisiuni. Întotdeauna am fost fascinat de pregătirea lor tehnică. Să văd cum nişte politruci batjocoresc ofiţerii Armatei Române a fost pentru mine un spectacol al trădării. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a intervenit şi se părea că pensiile militarilor în rezervă vor fi salvate. După câteva ore, guvernul Boc a anunţat sec că va continua recalcularea pensiilor rezerviştilor. Discursul reprezentanţilor Puterii foloseşte metoda băsesciană a învrăjbirii. Se şopteşte ipocrit: „Mare lucru să fi comandant de unitate militară! Dai ordine şi le execută alţii!” Românii sunt subtil îndemnaţi să-i dispreţuiască şi să-i urască pe ofiţerii rezervişti.



Când a început „reforma” în educaţie, Traian Băsescu a lansat teza conform căreia şcoala românească scoate prea mulţi filosofi şi prea puţini ospătari sau tinichigii, prin „filosofi” acesta înţelegând că de pe băncile şcolii ies prea mulţi tâmpiţi. În completare s-a emis ideea că învăţământul produce doar şomeri şi diplome false, pe bandă rulantă. „Ministerul Adevărului” i-a atacat în forţă pe profesori: nişte indivizi fără scrupule care fac averi din meditaţii, care vor salarii mari nemuncite, care abia dacă muncesc câteva ore pe zi şi au anul plin de vacanţe etc. Mulţi dintre români au uitat că au fost elevi, studenţi şi că sunt produsul şcolii româneşti. Au dat cu pietre în capul profesorilor şi au rânjit ironic. Falimentul şcolii româneşti s-a agravat.

„Reformarea” funcţionarilor publici, prin reducerea numărului lor şi a salariilor, a fost susţinută de o acţiune de intoxicare mult mai lejer de administrat de către „Ministerul Adevărului”. Imaginea funcţionarului public este oricum urâtă, acesta fiind considerat „a priori” un individ corupt, numit de partid, incompetent şi impertinent. Românii s-au crezut răzbunaţi împotriva birocraţiei, dar au uitat că printre funcţionari există şi competenţi, profesionişti, că la corupţia administraţiei au contribuit şi ei, cetăţenii, prin lipsa de civism sau prin apelul la „pile” pentru eludarea legii şi că soluţia corectă ar fi depolitizarea administraţiei.



Medicii au fost lichidaţi prin aceeaşi metodă. „Ministerul Adevărului” a gestionat perfect execuţia: medicii sunt incompetenţi, cer şpagă şi merită doar nişte salarii de mizerie. Răspunsul medicilor a fost însă o lovitură neaşteptată pentru Traian Băsescu. Spitalele româneşti s-au golit de cadrele medicale competente. Medicii buni au plecat spre vestul Europei unde au fost primiţi cu braţele deschise şi onoraţi cu salarii şi condiţii de muncă la standardele civilizaţiei occidentale.

Dacă adunăm tezele lansate de Traian Băsescu la fiecare moment fierbinte al „reformei”, rezultă că suntem un popor de rataţi. Îmi vine să-l întreb pe domnul preşedinte: cum de rezistaţi în fruntea unui popor de proşti şi leneşi, domnule Băsescu, de ce nu demisionaţi? O întrebare inutilă pentru un om care nu recunoaşte alt adevăr decât cel oficial emis de „Ministerul Adevărului”...


marți, 25 ianuarie 2011

Îndemn la rugăciune pentru IPS Bartolomeu Anania


 
Comunicat de presă

Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului informează că IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu este internat în Secţia de Terapie Intensivă a Clinicii Chirurgie I din Cluj-Napoca. Mitropolitul Bartolomeu a fost externat luni, 24 ianuarie a.c., din spitalul AKH din Viena, unde – în urma recomandărilor medicale – a fost internat timp de 10 zile, în vederea unei intervenţii pe cord, fapt constatat ca fiind imposibil datorită vârstei şi antecedentelor medicale.

Secţia Anestezie Terapie Intensivă nr. 1 din Cluj-Napoca informează:

1. Mitropolitul a suportat transportul în condiţii de întreţinere intensivă.

2. Faţă de parametrii înregistraţi în cursul zilei de ieri la AKH , nu există nici o modificare: pacientul este stabil cardiac (hemodinamic); este intubat respirator, cu un suport de sedative; face epurare extrarenală continuă; este afebril, cu probele inflamatorii în scădere.

În toată perioada spitalizării, în ţară şi străinătate, Mitropolitul şi-a asumat şi îşi asumă conştient, lucid şi cu credinţă în Dumnezeu întreaga suferinţă. Prin revenirea la Cluj-Napoca , se respectă şi dorinţa IPS Sale de a fi acasă, în oraşul şi în mijlocul credincioşilor pe care îi păstoreşte de 18 ani.

În lipsa chiriarhului, Centrul Eparhial îşi desfăşoară toate activităţile administrative, culturale, economice şi pastoral-misionare curente, iar PS Episcop vicar Irineu Bistriţeanul coordonează activitatea la nivel ierarhic. Înainte de plecarea IPS Mitropolit la Viena , în conformitate cu art. 101 al. (3) din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, cu delegaţie expresă acordată pentru ordinea de zi avizată în prealabil de către IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu, PS Irineu Bistriţeanul a prezidat o şedinţă a Permanenţei Consiliului eparhial, iar hotărârile au fost aprobate de către Mitropolit.

În aceste momente, ierarhii, clerul şi credincioşii Bisericii noastre, precum şi credincioşii altor confesiuni se roagă Bunului Dumnezeu pentru sănătatea şi uşurarea suferinţelor IPS Bartolomeu.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei

Pr. Bogdan Ivanov


 
***

Canon de rugăciune pentru bolnavi

Rugăciunile începătoare


apoi

Doamne miluieşte (de 12 ori)

Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu!

Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu!

Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru!

Psalmul 50 (de pocăinţă, al lui David, având în minte păcatele tale)

Cântarea 1

De demult, prin marea despărţită cu toiagul, ca prin pustie a trecut Israel şi în chipul crucii, Domnul pregăteşte Calea mântuirii noastre. Să-I aducem cântări de laudă Lui Dumnezeu Cel Minunat, că s-a Preaslăvit.

Milostive Doamne, auzi rugăciunea robilor Tăi care Ţi se roagă! În ziua necazului care a venit peste noi, căzând la Tine Mântuitorule Iisuse Hristoase, ne rugăm Ţie şi cerem Mila Ta. Uşurează boala robului Tău (NUMELE) şi zi-ne nouă precum sutaşului: Mergi, că fiul tău este sănătos!

Milostive Doamne, auzi rugăciunea robilor Tăi care Ţi se roagă! Cu rugăciuni şi cereri suspinăm înaintea Ta, Fiule al Lui Dumnezeu şi Te rugăm miluieşte-ne pe noi. Cu cuvântul ridică-l pe cel din pat (NUMELE) ca şi pe slăbănogul, zicându-i: Iertate îţi sunt greşelile tale!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh! Sărutăm cu credinţă Chipul Tău Doamne, Iisuse Hristoase, şi celui bolnav (NUMELE) Te rugăm dăruieşte-i vindecare, cum ai vindecat-o pe sluga sutaşului.

Și acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin! Preasfântă Doamnă Născătoare de Dumnezeu, ajutătoare ştiută a tuturor, nu ne trece cu vederea pe cei care cădem la Tine. Te rugăm ascultă rugămintea noastră şi roagă-L pe Fiul Tău şi Dumnezeul nostru să dăruiască sănătate bolnavului (NUMELE) ca împreună cu noi să Te preaslăvească.

Cântarea 3

Cel care dintru nefiinţă pe toate le-ai adus cu Cuvântul zidindu-le, cu Duhul săvârşindu-le, Dumnezeule Preaînalt şi Atotţiitor, întru dragostea Ta mă întăreşte!

Milostive Doamne, auzi rugăciunea robilor Tăi care Ţi se roagă! Cel căzut la pământ în grea suferinţă Ţi se roagă Dumnezeule Multmilostiv, Iisuse Hristoase, şi împreună cu noi Te roagă (NUMELE) să-i dăruieşti sănătate sufletului şi trupului său, precum lui Iezechiel care Ţi se tânguia Ţie.

Milostive Doamne, auzi rugăciunea robilor Tăi care Ţi se roagă! Caută Doamne la smerenia noastră şi nu pomeni fărădelegile noastre şi pentru credinţa bolnavului (NUMELE) cu cuvântul vindecă-i boala ca şi celui lepros, ca să slăvească, Doamne Dumnezeule, Numele Tău în veci!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh! Biserica pe care ai sfinţit-o Iisuse Hristoase, nu o da spre defăimare, ci ridică-l nevăzut pe cel care se află pe patul durerii, că ne rugăm în ea şi să nu zică cei necredincioşi: Unde este Dumnezeul lor? Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin! Către Chipul Tău Preacurat, Născătoare de Dumnezeu, ridicând mâinile noastre strigăm: Auzi rugăciunea robilor Tăi şi mântuieşte-l pe cel care zace în boală (NUMELE) ca ridicându-se din suferinţă, să împlinească făgăduinţele făcute pe patul durerii!

Sedealna

Pe mine cel care zac rănit de patimi în patul păcatului, cercetează-mă şi vindecă-mă ca pe soacra lui Petru şi ca pe cel slăbănog care şi-a luat patul şi s-a dus! Te rugăm, Doamne, cercetează-l pe cel bolnav (NUMELE) şi milostiveşte-Te de el, Dumnezeule Multmilostiv, Care ai purtat suferinţele neamului nostru! Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, Cel care permiţi bolile şi le tămăduieşti, Cel care dai iertare tuturor celor care se pocăiesc de păcate, Unule Iubitorule de oameni Numai pe Tine, Te ştim Răbdător şi Milostiv, Doctor al sufletelor şi al trupurilor noastre. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh! Pe pat aflându-mă (NUMELE) eu păcătosul plâng. Dăruieşte-mi iertare, Doamne Dumnezeule şi mă ridică din boala aceasta şi de păcatele săvârşite în tinereţe, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, slobozire dăruieşte-mi. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin! Milostiveşte-Te şi mă mântuieşte, ridică-mă din patul durerii, că a slăbit tăria mea şi cu totul sunt cuprins de necaz. Maica Domnului Preacurată, vindecă suferinţele cumplite, că Tu eşti Ajutătoarea creştinilor!

Cântarea 4

Pus-ai spre noi iubire tare, Doamne, că pe Unul-Născut Fiul Tău pentru noi la moarte L-ai dat, ca să-Ţi cântăm cu mulţumire: Slavă Puterii Tale, Doamne!

Milostive Doamne, auzi rugăciunea robilor Tăi care Ţi se roagă! Cuprins de deznădejdea chinurilor cumplite şi de apropierea morţii, la viaţă întoarce-mă Hristoase (NUMELE) şi dăruieşte-le mângâiere celor care plâng, ca împreună să lăudăm minunile Tale sfinte.

Milostive Doamne, auzi rugăciunea robilor Tăi care Ţi se roagă! Înaintea Ta Ziditorule ne căim de păcate, că nu vrei moartea păcătosului. Înviază-l şi dă-i sănătate bolnavului (NUMELE) ca ridicându-se să-Ţi slujească Ţie, mărturisind împreună cu noi Bunătatea Ta.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh! Lacrimile lui Manase, pocăinţa ninivitenilor, mărturisirea lui David le-ai primit şi grabnic i-ai mântuit. Primeşte rugăciunile noastre, dăruindu-i sănătate bolnavului (NUMELE) pentru care Te rugăm. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin! Dăruieşte-ne nouă Mila Ta, Maică Sfântă, că întotdeauna nădăjduim la Tine şi cere sănătate bolnavului (NUMELE) întinzând mâinile Tale tămăduitoare către Domnul Dumnezeul nostru.

Cântarea 5

Dumnezeule nevăzut, pe Pământ Te-ai arătat şi cu Voia Ta cu oamenii ai vieţuit, iar noi închinându-ne la Tine alergăm ca să Te slăvim, să Te lăudăm şi să-Ţi mulţumim pentru toate, Iubitorule de oameni.

Milostive Doamne, auzi rugăciunea robilor Tăi care Ţi se roagă! Pe fiica moartă a lui Iair, ca un Dumnezeu ai înviat-o, iar acum smerindu-ne Te rugăm, Iisuse Hristoase Dumnezeule, să-l ridici din porţile morţii pe bolnavul (NUMELE) că Tu eşti Calea, Adevărul şi Viaţa tuturor, Doamne!

Milostive Doamne, auzi rugăciunea robilor Tăi care Ţi se roagă! Înviind pe fiul văduvei şi lacrimile ei prefăcându-le în bucurie, izbăveşte-l de boală şi pe robul Tău (NUMELE) care pătimeşte, ca şi mâhnirea noastră să se prefacă în bucurie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh! Ai tămăduit-o numai cu atingerea pe soacra lui Petru, bolnavă de friguri, şi acum milostiveşte-Te de bolnavul (NUMELE) ca sculându-se să-Ţi slujească Ţie, precum Iona. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin! Întinaţi, păcătoşi, lipsiţi de îndrăzneală către Tine, Preacurată Maică a Lui Dumnezeu, smerindu-ne să strigăm: roagă-L pe Fiul Tău, Iisus, ca să-i dea sănătate trupească bolnavului (NUMELE).

Cântarea 6

Adâncul păcatelor cel de pe urmă m-a cuprins şi slăbeşte duhul meu, dar întinde Stăpâne mâna Ta cea sfântă şi ca pe Petru, Îndreptătorule, mântuieşte-mă.

Milostive Doamne, auzi rugăciunea robilor Tăi care Ţi se roagă! Având nemărginită milostivire şi milă Iisuse Hristoase, Dumnezeule, auzi rugăciunile robilor Tăi. Că Tu ai înviat-o prin Petru pe Tavita şi acum ridică-l pe cel bolnav (NUMELE) din suferinţă, auzindu-i pe rugătorii Bisericii.

Milostive Doamne, auzi rugăciunea robilor Tăi care Ţi se roagă! Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, Cel care ai dus neputinţele întregii lumi, Iisuse Hristoase şi pe Eneu prin Pavel tămăduindu-l, pe Tine Te rugăm acum ca pe cel bolnav (NUMELE) să-l vindeci, pentru rugăciunile Sfinţilor Apostoli.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh! Schimbă în bucurie, Iisuse Hristoase, plânsul celor intristaţi pentru cel care pătimeşte, ca primind de la Tine milă, să intre în casa Ta cu darurile cele făgăduite, slăvindu-Te pe Tine Cel din Treime, Unule Dumnezeu. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin! Veniţi fraţilor să ne rugăm Maicii Lui Dumnezeu pentru bolnavul (NUMELE) că Ea are putere să-i vindece pe bolnavi, nevăzut cu untdelemn, miruind duhovniceşte! Slăbănogit de felurite păcate şi de nenumărate fărădelegi, sufletul meu Te rog ridică-l, Doamne, cu Dumnezeiasca Ta iubire de oameni, ca pe slăbănogul cel de demult! Te chem pe Tine, Cel plin de daruri Iisuse Hristoase şi Te rog dăruieşte-mi vindecare! Cel care ţii cu mâinile Tale marginile lumii, Dumnezeule Iisuse, Cel care cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt împreună Împărăţeşti, bolile le tămăduieşti, patimile le curăţeşti, pe cei orbi îi luminezi şi pe cel slăbănog l-ai vindecat cu Dumnezeiescul Cuvânt, făcându-l să-şi ia patul şi să meargă, pe Tine Te chemăm: Cel plin de daruri Hristoase, dăruieşte-mi vindecare (NUMELE)! Vino Doamne să Te Slăvim, să Te Lăudăm şi să-Ţi Mulţumim!

Cântarea 7

Cei trei tinerii care nu s-au închinat chipului de aur, au cântat în mijlocul cuptorului încins: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat, Doamne!

Milostive Doamne, auzi rugăciunea robilor Tăi care Ţi se roagă! O, Preasfântă Cruce a Lui Hristos, cinstite Lemn de Viaţă Dătător, prin Tine moartea a pierit şi morţii au înviat şi acum pe bolnavul (NUMELE) vindecă-l şi îl învie, precum în vremurile Elenei – pe fecioara cea moartă.

Milostive Doamne, auzi rugăciunea robilor Tăi care Ţi se roagă! Doamne, ai vindecat prin cuvânt boala cea cumplită şi îndelungată a lui Iov, care bolnav şi plin de viermi stătea pe gunoi şi Ţi se ruga. Pentru bolnavul (NUMELE) ne rugăm Ţie: Ca un Bun, vindecă-l nevăzut cu rugăciunile Sfinţilor Tăi!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh! Ştim cu toţii că trebuie să murim, fiind aceasta Voia Ta Doamne, dar Te rugăm, Milostive, dăruieşte sănătate bolnavului (NUMELE) şi preschimbă moartea în viaţă, dăruind mângâiere celor îndureraţi. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin! Mijloceşte şi ajută sărăciei noastre, Născătoare de Dumnezeu, că Tu ştii şi vremea şi ceasul când să-L rogi pe Fiul Tău să dea bolnavului (NUMELE) sănătate şi iertare păcatelor.

Cântarea 8

Ca să-I slujească Dumnezeului Cel Viu, au răbdat în mijlocul văpăii tinerii în Babilon şi au cântat minunată cântare Dumnezeiască zicând: Toate lucrurile Domnului pre Domnul lăudaţi-L!

Milostive Doamne, auzi rugăciunea robilor Tăi care Ţi se roagă! Stăpâne arată-i milă robului Tău (NUMELE) aflat în boală şi tămăduieşte-l, Milostive Iisuse Hristoase Dumnezeule! Nu-l da încă morţii spre judecată, ca să-Ţi aducă pocăinţă! Că Tu Însuţi ai zis: Nu voiesc moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu!

Milostive Doamne, auzi rugăciunea robilor Tăi care Ţi se roagă! Doamne Dumnezeule, minunile Tale preaslăvite şi la noi acum vor ajunge: pe cei răi goneşte-i, neputinţele surpă-le, rănile tămăduieşte-le, bolile vindecă-le şi de orice farmece şi răni izbăveşte-ne (NUMELE)!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh! Doamne Iisuse, Care ai potolit vânturile mării şi în bucurie ai prefăcut frica ucenicilor, potoleşte acum cumplitele boli care îl chinuiesc pe robul Tău (NUMELE) ca bucurându-ne să Te lăudăm pe Tine în veci. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin! Te rugăm Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, scapă-ne de răutăţile care ne-au aprins, de defăimările oamenilor răi, de feluritele neputinţe, de otrăvire, de farmece, de înşelările celui întunecat şi de moartea năpraznică.

Cântarea 9

Moise Te-a văzut în rug pe muntele Sinai, pe Tine Cea care în pântece ai purtat focul Dumnezeirii, iar Daniel Te-a văzut munte netăiat şi Isaia Te numeşte toiag odrăslit din rădăcina lui David.

Milostive Doamne, auzi rugăciunea robilor Tăi care Ţi se roagă! Izvorule al Vieţii, Dătătorule de Milă, Iisuse Hristoase, nu-Ţi întoarce faţa Ta de la noi! Uşurează-i suferinţele celui chinuit de boală (NUMELE) şi ridică-l precum pe Avgar prin Tadeu, ca neîncetat să Te slăvească cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt.

Milostive Doamne, auzi rugăciunea robilor Tăi care Ţi se roagă! Crezând glasul Evangheliei căutăm făgăduinţa Ta, Hristoase: Cereţi şi vi se va da vouă! Pentru aceasta şi acum stând Te rugăm: Ridică-l sănătos din pat, pe (NUMELE) cel surpat de chinul nesuferit ca împreună cu noi să Te slăvească pe Tine!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh! Doamne Dumnezeule Iisuse Hristoase, Te rugăm împreună cu acest bolnav, chinuit de suferinţă, de nevăzutele sale răni lăuntrice, să asculţi rugăciunile noastre şi pentru rugăciunile Maicii Tale Te rugăm dăruieşte-i vindecare celui bolnav (NUMELE) ca toţi să Te preamărim. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin! Maica Domnului, Preacurată, ne rugăm Ţie ca împreună cu toţi Sfinţii, Îngerii, Arhanghelii, Proorocii, Patriarhii, Apostolii, Preacuvioşii şi cu Drepţii să vă rugaţi Lui Hristos, Dumnezeul nostru, să dăruiească sănătate bolnavului (NUMELE) ca împreună cu toţi să Te preamărim.

Rugăciune de mulţumire

Doamne Dumnezeule Multmilostiv şi Preaplin de Iubire, Îţi mulţumim că asculţi această rugăminte a noastră! Plini de pocăintă pentru nesfârşitele noastre păcate Te rugăm Doamne îndură-Te de noi, cei mici, neajutoraţi şi slabi, iară-ne şi păzeşte-ne de ispititor! Prin smerenie, post şi rugăciune, prin faptele, gândurile şi vorbele noastre bune, Îţi cerem ajutor Ţie, Doamne, Maicii Sfinte, Sfântului Înger Păzitor, ca să rămânem sănătoşi pe calea îngustă care duce Spre Împărăţia Ta! Îţi mulţumim, Doamne pentru viaţă, pentru îndurarea Ta şi pentru toate Darurile Tale Sfinte! Te iubim, Te slăvim şi Te preacinstim Doamne Dumnezeule! Slavă Ţie!Amin!

miercuri, 19 ianuarie 2011

Vizită la Castelul Regal de la Săvârşin



În calitate de membru al Grupului „Regele este Patria” am avut onoarea să particip în cadrul delegaţie grupului la o întâlnire cu ASR Principele Radu, la Castelul Regal de la Săvârşin. Am avut ocazia de a discuta cu ASR Principele Radu despre problemele cu care se confruntă societatea românească, despre rolul esenţial al Bisericii Ortodoxe Române în afirmarea poporului român în marea familie a popoarelor creştine europene şi despre activitatea importantă pe care o desfăşoară Casa Regală a României în promovarea intereselor româneşti în Uniunea Europeană şi în lume.

Împreună cu prietenii noştri din delegaţia Grupului "Regele este Patria" am discutat cu ASR Principele Radu despre învăţămintele trecutului, despre dificultăţile şi erorile prezentului şi mai ales despre viitor! Un viitor mai bun şi demn pentru toţi românii.

Ne-am despărţit de ASR Principele Radu plini de încredere că vom reuşi să contribuim la clădirea acestui viitor.

* * *



În foto (de la stânga la dreapta): profesorul Tiberiu Cnab, colonelul (rez.) Vasile Băescu, preotul Marcel Răduț Seliște, ASR Principele Radu de România, omul de afaceri liberal Horaţiu Buzatu și studentul Alin Ciontu.

sâmbătă, 15 ianuarie 2011

România lui Eminescu şi România noastră - Toate-s vechi şi nouă toate

Întru amintirea naşterii lui Mihai Eminescu am publicat un text în comunitatea virtuală de presă Ziare.com. Vă ofer spre lectură acest text, ca prilej de a medita la boala care macină sufletul românesc de sute de ani, suferinţă pe care Mihai Eminescu a dezvăluit-o în editorialele sale. Lectură cu folos...

* * *


15 ianuarie este ziua de nastere a lui Mihai Eminescu. Epigonii zilelor noastre se inghesuie sa-l laude pe poet, sa-i preaslaveasca vesnicia poeziei si profunzimea spiritului doar, doar vor rupe si ei, stand la umbra geniului, o farama de notorietate si o picatura de har prelinsa peste anonima si anosta lor scriitura. Eu va propun sa ne reamintim altceva decat genialitatea "Luceafarului" sau intelepciunea din "Glossa". Mihai Eminescu a fost un poet genial, dar a fost si un analist politic desavarsit. Va ofer un fragment dintr-un editorial publicat de Eminescu in ziarul "Timpul" din 23 iunie 1879. Veti descoperi ca Romania noastra este aceeasi cu Romania lui Eminescu. (citeste articolul integral AICI)

Democratia in Romania depinde si de sistemul electoral - Analiza Ziare.com

Anul 2011 este un an decisiv pentru democraţia românească. Acumularea de forţe interesate să deţină controlul statului şi naţiunii române a atins cote incredibile. Grupările politico-mafiote susţinute de corporaţii internaţionale, de instituţii semi-oculte (gen FMI, Banca Mondială sau Council on Foreign Relations) vor declanşa în acest an o bătălie fără precedent în România post-decembristă. Unul din fronturi este reforma sistemului electoral. Cetăţenii sunt chemaţi să se informeze, să iasă din bezna în care au fost aruncaţi de puternicii acestei lumi. Vă ofer o analiză pe care am publicat-o pentru comunitatea virtuală de presă Ziare.com despre sistemele de vot. Lectură plăcută şi luare aminte!




Despre reforma electorala se discuta in Romania de vreo douazeci de ani. Politicienii s-au exprimat despre acest subiect intr-un dublu discurs: demagogie in fata alegatorilor si negocieri secrete dure intre liderii partidelor. In anul preelectoral 2011 se va discuta intens si chiar violent despre reformarea sistemului electoral romanesc. Sintetizand, lupta se va duce intre interesul partidelor politice parlamentare de a controla/manipula sistemul si interesul societatii civile, implicit al cetatenilor, ca votul exprimat la urne sa se regaseasca intr-o proportie maxim posibila in configuratia Parlamentului. Un studiu realizat de Asociatia Pro Democratia, intitulat "25+2 Modele Electorale" si din care vom cita in continuare, prezinta... (citeste articolul integral AICI) 


vineri, 14 ianuarie 2011

Mitropolitul Clujului, transportat in stare grava la un spital din Viena

Sursa: Ziare.com

Mitropolitul Clujului, Bartolomeu Anania, va fi transportat, vineri seara, la Viena din cauza unor grave probleme de sanatate. Bartolomeu Anania, Mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului se afla, internat intr-un spital din Cluj, iar medicii au recomandat transferul sau intr-o clinica din Austria, pentru ca starea sa de sanatate s-a agravat.


Transferul va fi facut, vineri seara, cu un avion medical, unde Inalt Prea Sfintitul Bartolomeu, care are 87 de ani, va fi supus unui examen cardiologic. Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, se afla internat, de mai multe zile, la o clinica din Cluj-Napoca din cauza unui pulmonar acut. IPS Bartolomeu, internat in spital din cauza unei raceli. Mitropolitul se imbolnavise usor in toamna anului trecut, dupa o vizita la Iasi, el fiind, de altfel, putin racit si in luna decembrie, cand a dat mesajul de Craciun, in prezenta ziaristilor. IPS Bartolomeu va implini 88 de ani in data de 18 martie.

* * *

Dumnezeu să-l ocrotească pe Înaltpreasfinţitul părintele nostru Bartolomeu Anania! Avem nevoie de prezenţa lui în Sfântul Sinod al Bisericii noastre în aceste vremuri întunecate şi pline de ispite! Rugaţi-vă pentru Părintele Mitropolit Anania!

miercuri, 12 ianuarie 2011

Familia românească, între creştinismul de paradă şi criza economică


Patriarhia Română a declarat 2011 ca "Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii". În sprijinul acestui demers am realizat o scurtă analiză a situaţiei familiei româneşti, aşa cum rezultă aceasta din statisticile europene şi naţionale. Starea duhovnicească a familiei româneşti este precară, iar familia creştină este pe cale de dispariţie. Vă invit să citiţi articolul despre acest subiect pe care l-am publicat în Ziare.com, cea mai mare comunitate virtuală de presă din România. Un articol mult mai cuprinzător va fi publicat în primul număr din 2011 al Revistei ROST. 

* * *

Familia românească, între creştinismul de paradă şi criza economică 
  
Românilor le place să-şi spună creştini. La recensământul din 2002, 86,7% dintre români s-au declarat creştini-ortodocşi. Un asemenea ataşament declarat faţă de valorile religioase determină, la o primă impresie, concluzia că în România se trăieşte moral. Realitatea vieţii de român dovedeşte însă că românii trăiesc în apostazie şi că familia creştină românească este pe cale de dispariţie. Conform EUROSTAT, oficiul de statistică al Uniunii Europene, numărul de căsătorii în România a scăzut de la... (citeşte articolul integral AICI

luni, 10 ianuarie 2011

Dezbatere „REFORMA INSTITUŢIILOR ŞI PROCEDURILOR ELECTORALE DIN ROMÂNIA”


Asociaţia Pro Democrația – Club Craiova şi Asociaţia Euro-Agora vă invită să participaţi miercuri, 12 ianuarie 2011, începând cu orele 11.00, în Salonul Roşu al Casei Universitarilor din Craiova, la dezbaterea cu tema:

„REFORMA INSTITUŢIILOR ŞI PROCEDURILOR ELECTORALE DIN ROMÂNIA”

Dezbaterea va fi moderată de domnul Conferenţiar Universitar Dr. Cristian Pîrvulescu, Preşedintele Asociaţiei Pro Democraţia.

Carla Stoica, Preşedinte Asociaţia Pro Democraţia - Club Craiova
Mihai Firică, Director Euro-Agora

duminică, 2 ianuarie 2011

Poveste de iarnă


Sărbătorile de iarnă au fost pentru grupul de susţinători şi grupul de voluntari ai Paraclisului "Sf. Apostol şi Evanghelist Luca" prilej de a continua creştinul obicei al slujirii copiilor bolnavi din secţiile de pediatrie - şi mai ales din secţia de oncopediatrie - ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă nr. 1 din Craiova. Am reuşit să aducem noi zâmbete de bucurie pe chipurile în suferinţă ale acestor copii care nevinovaţi fiind, suportă consecinţele păcatelor neamului în care s-au născut.

În ziua de Sfântul Nicolae am onorat invitaţia făcută de domnul Prof. Univ. Dr. Corneliu Sabetay, şeful Secţiei de Chirurgie Pediatrică şi liderul Comunităţii Evreieşti din Craiova, de a participa la o agapă frăţească în beneficiul copiilor internaţi în această secţie, alături de pastorul Gheorghe Ardeleanu de la Biserica Baptistă din Craiova. Cu ajutorul financiar, material şi moral al membrilor grupurilor constituite în cadrul Paraclisului nostru, am dăruit celor 15 copii - majoritatea din familii sărace - internaţi în secţie pachete de cadouri, în duhul frumoasei tradiţii de Moş Nicolae. Acelaşi ajutor a făcut posibilă distribuirea unui număr de 30 de pachete cu daruri de Moş Nicolae pentru copiii internaţi la acel moment în secţia de oncopediatrie, acolo unde suntem mereu ajutaţi în slujirea noastră de doamna Prof. Univ. Dr. Polixenia Stancu, şefa Secţiei Pediatrie 2.

Eforturile făcute de membrii grupurilor de susţinători şi voluntari ai Paraclisului "Sf. Apostol şi Evanghelist Luca" au avut ca rezultat organizarea unei mini-campanii filantropice în beneficiul copiilor internaţi în spital în perioada Sărbătorilor Naşterii Mântuitorului. Prin puterea lui Dumnezeu, mila creştină manifestată de fraţii noştri din grupurile constituite în cadrul Paraclisului şi sprijinul acordat de Parohia "Sf. Nicolae"-Brânduşa Craiova, ne-au oferit binecuvântarea de a aduce bucurie în sufletele a 95 de copii internaţi în spital, copiii aflaţi în secţiile de pediatrie ale Spitalului la vremea Crăciunului. În plus, copiilor internaţi în Secţia de oncopediatrie şi Pediatrie 2 le-a fost dăruit un prânz cald în ziua de Ajunul Crăciunului, ca o firavă, dar necesară completare a sărăcăciosului meniu de spital românesc.

Îi purtăm în suflet şi în rugăciune pe cei care ne sunt fraţi în rugăciunea la Sfântul Altar, în timpul Sfintei Liturghii, şi fraţi în slujirea copiilor bolnavi internaţi în secţiile Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă nr. 1 din Craiova, bărbaţii, femeile, tinerii şi tinerele din grupurile de susţinători şi voluntari care au reuşit să-şi învingă slăbiciunile firii sau amintirea încercărilor prin care au trecut fiind la căpătâiul celor dragi aflaţi pe patul de spital, în boală şi durere. Vă mulţumesc din suflet, fraţii mei întru Hristos!

Activitatea de filantropie pe care voi, fraţii mei întru Hristos, o înfăptuiţi de mai mult de un an pentru copiii bolnavi internaţi în pustia spitalului, îmi dă curaj în slujire şi îmi întăreşte convingerea că pentru a face cu adevărat binele cerut de Hristos nu este nevoie de sofisticate reţele de asistenţă socială, de ONG-uri supradimensionate sau de fonduri europene, ci doar de o picătură de lacrimă pentru aproapele nostru aflat la ceas de suferinţă. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dăruit binecuvântarea ca prin faptele voastre, dragii mei fraţi întru Hristos, să văd împlinindu-se Scriptura:

"Căci voi, fraţilor, aţi fost chemaţi la libertate; numai să nu folosiţi libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiţi unul altuia prin iubire. Căci toată Legea se cuprinde într-un singur cuvânt, în acesta: Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi." (Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel 5, 13-14)

 * * * 

Vă ofer câteva imagini care au surprins momente din mica serbare organizată de copiii internaţi în Secţia de Oncopediatrie la întâlnirea lor cu Moş Crăciun. Conform legislaţiei în vigoare, chipurile copiilor bolnavi sunt protejate. Vă îndemn să înlocuiţi petele albe care ascund chipurile acestor copii atât de bolnavi trupeşte şi infinit de mai curaţi sufleteşte decât oricare dintre noi, cu chipul copiilor dvs. pentru a pătrunde astfel, cu gândul, măcar în umbra suferinţei în care se zbat părinţii lor. Eu am făcut acest dureros, dar necesar exerciţiu duhovnicesc şi zbaterea, durerea şi abisul care mi-au cuprins sufletul preţ de câteva secunde m-au ajutat să înţeleg ceva mai bine în ce chinuri sufleteşti se află părinţii copiilor bolnavi de cancer. Rugaţi-vă pentru ei...





* * *