sâmbătă, 28 septembrie 2013

Părinţi din mahala - poveşti lângă un leagăn

Am ieşit, sâmbăta dimineaţa, însoţit de soţia mea, însărcinată cu al treilea copil al familiei noastre şi de băieţelul nostru, Andrei Vladimir - împlinim doi anişori, de Sfântul Andrei - la plimbare şi joacă, pe marea alee dintre blocurile turn ale cartierului Craioviţa Nouă, din marginea Craiovei. Locuiesc cu familia mea, de peste un deceniu, în acest cartier care se zbate între mizeria de mahala şi tentativele eşuate de modernizare ale edililor politruci de după 1989. Craioviţa Nouă este un cartier trist, mizer, o mare aglomerare de blocuri construite de regimul Ceauşescu pentru locatarii ţărani aduşi din satele prăfuite şi sărăcite ale Olteniei pentru a fi transformaţi în proletari ai platformei industriale craiovene, acum o ruină de fiare vechi, după jaful la care a fost supusă de capitaliştii post-decembrişti.
Noi locuim într-un apartament cu trei camere, semidecomandate, la ultimul etaj al unui bloc cu patru etaje. Zona este relativ bună - şcoală, grădiniţă, secţie de poliţie în apropiere şi vecini care nu exagerează cu manelele sau cu chefurile şi nici grătar în faţa blocului nu am văzut să se facă vreodată. Doar cei doi câini maidanezi, hrăniţi până la ghiftuire de o vecină a cărei generozitate se manifestă într-o direcţie greşită, îmi trezesc nemulţumirea. Am renunţat să mai apelez la ecarisaj, din luna mai am făcut vreo patru-cinci sesizări, fără vreun efect, aşa că am ales să mă impun celor doi câini care, după câteva pietre bine aruncate spre ei, mă respectă şi părăsesc zona când îmi simt prezenţa. 
Mă plimbam pe marea alee, cum vă povesteam, cu Andrei în braţe, privind la blocurile turn atât de murdare şi totuşi, strălucind vesel în lumina soarelui de toamnă. Muzică de manele amestecată cu ritmuri de sârbă se revarsă dintre blocuri şi trăieşti senzaţia că te-ai rătăcit într-un bâlci de mahala. Aceasta este atmosfera pe marea alee a cartierului, aleea dotată de edili cu leagăne, tobogane şi alte mecanisme pentru joaca celor mici, toate construite din fier masiv, cu colţuri ascuţite şi rugină, amplasate pe un nisip infestat de urina şi fecalele câinilor maidanezi. Copiii se bucură, ei sunt la vârsta inocenţei, iar părinţii se mulţumesc să profite de acest ”loc de joacă” pentru a le oferi odraslelor câteva ore de veselie. 
Andrei se arată atras de leagăn, aşa că îl aşez pe cel mai apropiat ”huţa-huţa”, cum îi spunem noi, în limbajul nostru secret al comunicării tată-fiu. Îl leagăn pe Andrei şi tot aşa, în ritm de legănare, gândurile mele colindă la micile şi inerentele probleme ale vieţii de familie. 
Firul meditaţiilor îmi este brusc întrerupt de o voce ascuţită de femeie tânără: ”A dracului să fii tu, măi, fată, dacă ai tu stare! Spune ce vrei, că dau cu tine de pământ! Nu te dăduşi în leagăn până acuma, ce mai vrei? Spune! Te dai sau nu te dai?” (articol integral AICI)

vineri, 6 septembrie 2013

CUM A FOST ŞI CUM POATE FI CONDUSĂ ROMÂNIA

Fratele meu întru Hristos, jurnalistul creștin-ortodox Claudiu Târziu, mi-a dăruit bucuria și onoarea de a mă reașeza printre jurnaliștii care scriu pentru ROST ONLINE. Vă ofer spre lectură recentul articol de analiză politică pe care l-am scris pentru această importantă și curajoasă publicație online a comunității jurnalistice creștin-ortodoxe din România.




Rememorări de istorie politică post-decembristă şi gânduri despre un catehism politic naţional-creştin


I. Partidele politice post-decembriste şi falsa democraţie: politica de clan şi trădarea României

Momentul Decembrie 1989 a reprezentat nu atât descătuşarea unor energii populare, izvorâte din dorinţa cvasi-generală de a termina definitiv cu mizeria şi teroarea instaurate de dictatura lui Ceauşescu, cât a fost prilejul (după unii martori şi analişti, un prilej pregătit în cheie conspirativă, de lovitură de stat) pentru eşaloanele II şi III din PCR şi Securitate de a prelua controlul asupra statului şi societăţii româneşti. Să rememorăm, fără pretenţia de a cuprinde întreg adevărul trist al acestor mai mult de două decenii de trădare naţională, principalele etape ale procesului post-decembrist de disoluţie a Naţiunii Române şi Statului Român.
La începutul anilor 90, în ceea ce putem numi ”Epoca de Aur a regimului Ion Iliescu” (”de aur” pentru el şi acoliţii acestuia, bineînţeles!), în marele marasm al minciunii şi manipulării iniţiat, controlat cu abilitate de foşti înalţi activişti PCR, ex-ofiţeri şi agenţi ai Securităţii (răspândiţi în toate structurile statului şi societăţii, în ministere, companii economice de stat, Armată, culte religioase etc.), regrupaţi oficial în Frontul Salvării Naţionale, s-a purtat o mare şi decisivă bătălie pe care, din nefericire pentru Naţiunea Română, a câştigat-o tabăra partizanilor aservirii interesului naţional (oricum, pervertit, putem spune chiar trădat de Ceauşescu) în beneficiul unor grupuri oculte de interese controlate în ţară de mafia politico-economică formată din cei mai sus amintiţi, iar din exterior, de mari puteri politice, economice şi militare cu insterese geostrategice în România.
Bătălia a fost purtată împotriva susţinătorilor renaşterii partidelor istorice şi revenirii Majestăţii Sale Regele Mihai I în fruntea ţării – studenţi, intelectuali, preoţi, foşti deţinuţi politici etc. Regele a fost umilit de aparatul de securitate al lui Ion Iliescu, a fost alungat pentru a doua oară din ţară, cu o duritate specifică doar dictaturilor sud-americane. Influenţa monarhiştilor a scăzut permanent, în isteria anti-monarhistă lansată de oficine de presă subvenţionate de FSN (”Vine Regele cu moşierii şi patronii să ne ia pământurile şi fabricile!”) şi în condiţiile în care, prin 91-94, dacă te declarai monarhist sau susţinător al vreunui partid istoric, riscai o bătaie proletară soră cu moartea de la muncitorii nespălaţi la trup, dar spălaţi la creier ai lui ”Noi muncim, noi nu gândim!”. Teritoriul de luptă cel mai important nu a fost Piaţa Universităţii (a cărei imagine apare în memorie atunci când ne gândim la mineriade şi la excesele anti-româneşti şi anti-democratice comise de regimul Iliescu), deşi este un loc cu putere de simbol pentru eforturile de instaurare a unei democraţii reale în ţară depuse de partidele istorice, de societatea civilă şi mişcarea monarhistă în anii 90, loc stropit cu sângele studenţilor şi intelectualilor bătuţi până la mutilare de minerii lui Miron Cozma.
Bătălia pentru (re)naşterea unei clase politice româneşti liberă de influenţele ex-PCR şi ale ex-Securităţii a fost pierdută în interiorul partidelor politice istorice, al societăţii civile şi în cabinetele ministeriale. (articol integral AICI)

miercuri, 4 septembrie 2013

Craiova aşteaptă uciderea unui copil de către câinii maidanezi?


Ionuţ Anghel împlinise patru ani. Era vesel şi neastâmpărat, ca orice copil care începe să descopere lumea. Bunica şi frăţiorul lui mai mare, de şase ani, l-au însoţit în Parcul Tei, la joacă. Nepăsarea criminală a autorităţilor şi ipocrizia nesimţită a ong-urilor de aşa-zisă apărare a câinilor maidanezi au făcut ca pentru Ionuţ, plimbarea prin parc să fie ultima lui călătorie – o călătorie spre moarte.

Acum, când Ionuţ Anghel e mort, cu viaţa frântă, noi stăm şi dezbatem. Ionuţ însă rămâne mort.

Am scris despre problema câinilor maidanezi din Craiova. Am povestit cum soţia mea a fost muşcată de un maidanez, chiar lângă centrul de zi pentru copii, unde lucrează, acei copii fiind şi ei, mereu în pericol să fie muşcaţi de haitele de câini din zonă. Am povestit cum fetiţa mea a fost atacată de nenumărate ori, chiar în faţa blocului unde locuim, de două javre hrănite şi ocrotite de câţiva vecini inconştienţi. Am susţinut acţiunile doamnei primar Lia Olguţa Vasilescu de eradicare a acestei prezenţe periculoase, câinii maidanezi, de pe străzile Craiovei. Afirmaţiile şi avertizările mele au fost întâmpinat cu comentarii acide venite din partea aşa-zişilor apărători ai drepturilor câinilor maidanezi. Sunt curios dacă acum, după tragedia de la Bucureşti, unde ipocrizia ong-urilor aşa-zis de apărare a drepturilor câinilor maidanezi a fost dezvăluită de presă, mai au obrazul să ridice vocea!

Până acum, în Craiova, reacţia vehementă, de scandal, a reprezentanţilor unor ong-uri de aşa-zisă apărare a câinilor maidanezi a blocat orice demers de salvare a cetăţenilor Craiovei din colţii maidanezilor. Primăria a suspendat, timorată, orice acţiune de anvergură. (articol integral AICI)

Istoria ruinată a Olteniei – Partea I: Judeţele Dolj şi Olt


În România post-decembristă se vorbeşte mult despre zestrea de patrimoniu naţional, despre moştenirea trecutului, dar se face foarte puţin. Patrimoniul naţional, deşi teoretic ocrotit de o mulţime de legi şi reglementări, se degradează, se distruge, se pierde. Vă propun o călătorie spre istoria ruinată a Olteniei, aşa cum este încă mărturisită de zecile, sutele de clădiri de patrimoniu a căror stare de degradare ne face să credem că mândria de a fi oltean se transformă treptat dintr-un sentiment veritabil, într-un mincinos slogan de propagandă electorală. 

Am călătorit prin Oltenia, fie în vacanţă, fie în interes de serviciu, şi am adunat informaţii despre procesul de ruinare a unor importante imobile de patrimoniu din judeţele Olteniei, mărturii ale unui trecut istoric bogat şi frumos care sunt aruncate în lada de gunoi a uitării prin neglijenţa penală a proprietarilor şi autorităţilor.

Din însemnările mele de călătorie am realizat această mini-serie pe care o dedic atât autorităţilor locale, cât şi onorabililor domni funcţionari ai statului din cadrul Ministerului Culturii şi Direcţiilor pentru Cultură din judeţele Olteniei, în speranţa că vor încerca să-şi facă datoria şi să salveze ce se mai poate salva.


Craiova şi Judeţul Dolj

Autorităţile municipiului Craiova au luat hotărârea de a participa la competiţia europeană de desemnare a titlului de „Capitală Culturală Europeană”. O iniţiativă curajoasă, care merită sprijinită. Dificultăţile cu care se vor confrunta autorităţile craiovene sunt însă mari, dată fiind neglijenţa aproape penală de care au dat dovadă edilii din trecut faţă de patrimoniul cultural imobil al Craiovei şi Judeţului Dolj. Să enumerăm câteva dintre clădirile de patrimoniu şi de mare importanţă pentru istoria culturală a oraşului Craiova, aflate în stare de degradare şi a căror pierdere reprezintă o lovitură devastatoare pentru zestrea istorică a Cetăţii Băniei. (articol integral AICI)

13 ANI DE LUMINĂ!


Luni, 2 septembrie 2013, s-au împlinit 13 ani de la momentul în care Diana mea a acceptat să purceadă în călătoria acestei vieţi alături de mine.

În aceşti 13 ani, soţia mea, prin mila lui Hristos, a dăruit doi copii familiei noastre - pe Casiana Gabriela şi pe Andrei Vladimir. Acum, aceeaşi milă a lui Hristos, sporeşte familia noastră cu al treilea copil, pe care soţia mea îl poartă în pântec şi a cărui venire în lume o aşteptăm la începutul lunii decembrie.

Împreună cu soţia mea, în ziua în care s-au împlinit aceşti 13 ani minunaţi şi luminoşi, am fost la biserica unde slujeşte duhovnicul nostru şi am fost binecuvântaţi în cadrul unei slujbe de mulţumire ridicată lui Dumnezeu pentru toate câte ne-a dăruit.

Am retrăit, cu emoţie, ziua în care am devenit, în faţa lui Hristos, o familie creştină.

O lacrimă dureroasă mi-a rănit, însă, inima, izvorâtă din amintirea căderilor şi greşelilor mele prin care am adus suferinţă în sufletul soţiei mele, o lacrimă care cuprinde căinţa mea întru veşnicie, o lacrimă pe care o aşez cu smerenie la icoana lui Hristos şi în faţa sufletului soţiei mele dragi.

Dumnezeu să ne ajute să călătorim spre El, slujind Împărăţia Sa şi slujindu-ne unii pe alţii, toată viaţa noastră dăruind-o lui Hristos, noi, preotul Marcel, soţia mea dulce, Diana Valentina, fetiţa noastră Casiana Gabriela, fiul nostru Andrei Vladimir şi pruncul nostru încă nenăscut a cărui sosire în lume o aşteptăm cu dragoste şi bucurie!

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, păcătoşii!