REVISTA ROST - Nichifor Crainic şi viziunea etnocratică asupra Statului (I)

ROSTONLINE.RO

Nichifor Crainic
(pseudonimul lui Ion Dobre, 22 decembrie 1889 – d. 20 august 1972)

Despre Naţional-Ortodoxism 
ca forţă modelatoare a Statului Etnocratic

„Dacă epoca pe care o străbatem e o epocă de confuzie haotică, e firesc ca oamenii de cultură să-şi pună această întrebare: există puncte cardinale după care să ne orientăm pentru a ieşi din acest haos? Şi dacă există, care sunt? Că epoca noastră se înfăţişează ca o rostogolire de elemente învălmăşite, suntem desigur, de acord. Nimeni dintre noi n’ar putea afirma că vremea noastră e închegată în forme şi transparenţe de cristal. Haotica rostogolire a evenimentelor detună în sensibilitatea contimporană cu o putere care ne zguduie până la zdruncinarea nervilor. Sentimentul de panică şi nesiguranţă al acestor zguduiri profunde ne împăienjeneşte vederea. Orizontul se învăluie în ceaţă groasă. Fiecare ne întrebăm, fără să vrem şi întrebările noastre sunt asvârlite afară de însăşi forţa instinctelor, adică din adâncul fiinţei noastre: încotro ne îndreptăm? care sunt pârghiile în care ne vom opinti pentru a sări dincolo de haos, la lumina salvatoare?”

Aceste cuvinte – adresate de Nichifor Crainic studenţimii universitare din Cluj, în urmă cu peste opt decenii – au puterea de a rezona în sufletul nostru de români, cetăţeni ai statului postdecembrist în anul de graţie 2016 d. Hr., tocmai pentru că exprimă întrebări la care de peste 25 de ani ne chinuim, zadarnic, să aflăm răspunsul. De fapt, timpurile noastre nu sunt din alt aluat zămislite, decât al unui asediu identic cu cel care punea în primejdie românitatea, la mijlocul veacului trecut, şi care tulbura şi deopotrivă inspira înalte conştiinţe ale unor intelectuali, precum Nichifor Crainic, aşezaţi pe meterezele cetăţii sufletului românesc, întru apărarea şi propăşirea acestuia.

Diferenţa dintre cele două epoci este însă aceea că atitudinea de „a fi naţional” provoacă reacţii total diferite astăzi faţă ieri, tot aşa cum însuşi conţinutul noţiunii de „naţional” este unul bogat şi creator în epoca lui Crainic şi altul golit de valenţe creatoare, aproape formă fără fond, în nefericitul nostru început de secol XXI. Ideea de „naţional” – şi prin extensie, naţionalismul sănătos, curăţit de extreme sângeroase – reprezenta pentru intelectualitatea românească interbelică, atât o hrană spirituală aducătoare de mântuire, prin sinteza ideilor naţionale cu valorile morale ale Ortodoxiei, cât şi ceea ce astăzi am spune că este un „proiect de ţară”. În vremurile noastre, asumarea publică a atitudinii de „a fi naţional” reprezintă, în multe situaţii, un risc personal, pentru că este răstălmăcită de corifeii globalizării în agument care ar dovedi că tu, susţinătorul identităţii naţionale, eşti doar un anacronic, un anti-european etc., iar când atitudinea respectivă este însoţită de apelul la valorile creştine ortodoxe, ajungi să primeşti acuzaţia că dovedeşti o habotnicie total inamică „valorilor europene”, adică, mai bine zis, devine deranjant faptul că te împotriveşti sincretismului prin care liderii văzuţi şi nevăzuţi ai Noii Europe se frământă să inventeze o nouă religie integratoare a naţiunilor europene, până la disoluţia acestora într-o aşa-zisă „cetăţenie europeană”conferită de „supra-statul european”.

„A fi naţional” se defineşte, pentru Nichifor Crainic şi pentru generaţia de intelectuali căreia îi aparţine, în armonie cu „a fi Creştin Ortodox”. Dimensiunea etnică, naţională este întrepătrunsă de apartenența românilor, încă de la formarea lor ca popor, la credința Creştină Ortodoxă. Nu aflăm la Nichifor Crainic şi nici în spațiul creator al grupului de intelectuali format jurul revistei „Gândirea”, vreo separare, vreo graniță de netrecut între dimensiunea naţională şi dimensiunea creştină ortodoxă care sunt specifice conceptului de „stat etnocratic român”.

Vorbind despre relaţia dintre Ortodoxie şi Naţional-Naţionalism, Nichifor Crainic subliniază, înainte de toate, marile diferenţe dintre conţinuturile pe care le acordă, pe de o parte, Liberalismul inspirat de Revoluţia Franceză şi Comunismul generat de Karl Marx, iar pe de altă parte, Ortodoxia, unor valori umane supreme precum Egalitatea, Fraternitate, Libertatea. Despre aceste valori, Nichifor Crainic spune că:

„în sensul material şi anarhic, cum le-a înţeles Revoluţia Franceză sau uniformitatea, pe care vrea s’o realizeze comunismul, sunt utopii, adică lucruri ce nu corespund cu nimic din constituţia ierarhică a lumii. În Creştinism, egalitatea îi îndreptăţeşte pe toţi la mântuire; fraternitatea obligă pe cei puternici faţă de cei slabi, pe cei bogaţi faţă de cei săraci, pe superiori faţă de inferiori şi tot astfel de jos în sus; iar libertatea, adică voinţa proprie, e însuşi principiul prin care aderăm la încadrarea noastră în ierarhia spirituală, primind sarcinile şi îndatoririle necesare mântuirii şi desăvârşirii. Viaţa în ierarhie se întemeiază pe consimţământul dragostei, iar consimţământ fără libertate nu există.”

Creştinismul oferă atât sens, cât şi conţinut Naţionalului şi asumării acestuia în forma cea mai intensă, Naţionalismul. Valorile liberale de Libertate, Egalitate, Fraternitate, dar şi insistenta, aproape obsedanta preocupare a marxismului de a izgoni nedreptatea socială prin uniformizarea individului şi topirea lui în gloata„omului cel nou, multilateral dezvoltat”, se transformă, în cadrul statului etnocratic, din fantome, iluzii şi contrafaceri, în realităţi şi valori exorcizate de răul demonic pe care-l poartă în forma lor pervertită, devin folositoare prin încreştinare şi libera lor asumare de românul conştient de apartenenţa sa atât la Biserica lui Hristos, cât şi la un areal etnic, naţional, cu caracteristici unice şi deopotrivă creatoare, dacă sunt aşezate în armonie cu cetăţenia cerească a Împărăţiei lui Hristos.

În fapt, împreună-lucrarea dintre „a fi naţional” şi „a fi creştin” – iar în cazul Românilor, întrepătrunderea lor până la a genera o esenţă sufletească unică în lume, românii fiind formaţi, născuţi deopotrivă ca popor şi ca mare familie, comunitate creştină ortodoxă, fără vreo succesiune temporală între acestea două – are potenţialul de a rezolva, în viziunea lui Nichifor Crainic, prin rolul de forţă modelatoare pe care îl conferă Ortodoxiei, marea problemă a nedreptăţii sociale, cu toate efectele sale: exploatarea, inegalitatea, sărăcia, lupta de clasă etc. (articol integral - ROST -)

BLOGURILE ADEVĂRUL: CÂNTAREA ROMÂNIEI - dragostea de ţară din sufletul "criminalului de război" Vintilă Horia

NO COMMENT: "Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, în temeiul Lg. nr. 217/2015 şi a sentinţei Tribunalului Poporului din 1946, care l-a condamnat pe Vintilă Horia pentru „crime de război”, cere retragerea titlului de cetăţean de onoare post-mortem acordat diplomatului, jurnalistului, filosofului, eseistului, poetului şi romancierului Vintilă Horia, de oraşul Segarcea, locul unde s-a născut."

CÂNTAREA ROMÂNIEI - articol publicat de Vintilă Horia în Revista Gândirea, Anul XXI, Nr.8, Octombrie 1942 (fragment): 

Scriere dedicată de autor, "unchiului Alexandru, căzut la Turtucaia pentru împlinirea celei mai mari Românii." 

CÂNTUL ÎNTÂI 

În faţa veacurilor tale mă închin, sfântă ţară Românie. Sfântă ţară Românie, în faţa mileniilor tale înclin, ca pe un steag sfâşiat de bătăliile vieţii, sufletul meu. Şi îţi implor fruntea munţilor tăi, ochii apelor tale, trupul câmpurilor şi al colinelor tale: dă rod frunţii mele şi mâinii acesteea care se apleacă spre cunoaşterea ta, ca spre o limpede apă de seară. Eu n ' am alt zeu, ca poetul de demult; eu t e am pe tine, sfântă ţară Românie şi cred în tine mai mult decât Iuliu Cezar în zeul Marte, mai imult decât Dante în imaginea Beatricei, mai mult decât lînţeleptul în noaptea adâncă şi grea de înţelesuri din ochii bufniţei. Apleacă-te peste zăpada hârtiei şi îndreaptă prin ea paşii subţiri ai condeiului. Mângâie-mi fruntea când, obosită, va voi să-şi întoarcă faţa spre stele: căci aici mi-e dragostea şi credinţa, în pământul tău încins de Mare, de Bug şi de Tisa, iar cerul de de-asupra mi-e numai vis, numai îndemn versurilor şi ispitelor fără sfârşit. (...)

Într'o dimineaţă de vară, întins peste umbra unui stejar, am auzit pasările rostindu-ţi din pliscuri numele fermecat. Şi într'o iarnă, rătăcit pe pământuri străine, sub ceruri întunecate şi triste că n'au fost menite să oglindească cristalul apelor tale, am auzit un cântec de pasăre ciripindu-ţi numele, Românie. Un cântec de pasăre îngheţată şi desnădăjduită de porunca destinului care o ţinea departe de ramurile copacilor româneşti şi de grăunţele ţarinei tale, p r e a curată patrie a bunilor, a vitejilor şi a înţelepţilor. Şi o icoană de sfânt, într'o catedrală a apusului, a lăcrimat uşor când m'am apropiat de ea şi buzele arse au şoptit parcă durerea lor de a nu fi fost zugrăvite la Suceviţa sau la Cozia, acolo unde văzduhul e dulce ca miezul merelor domneşti căzute de toamnă în iarba umedă de rouă. Şi un vârf de munte, dintr'o ţară cu brazi mulţi şi cu mesteacăni feciorelnici, cumplit s'a clătinat când am pus piciorul pe creasta lui şi rău m'a certat, ca şi cum aş fi fost vinovat că soarele nu răsare peste iRomânia de după piscul lui, undeva în Carpaţii neamului meu. Şi toate pasările şi toate icoanele şi toţi munţii pământului sunt mai trişti, mai fără culoare, mai obosiţi de aripa timpului şi mai dezolaţi că n'au văzut lumina între hotarele tale, ţară rotundă şi limpede ca ochiul Tatălui nostru. (...) 

Între amurgul Apusului şi agonia de fiară a Răsăritului, stai tu: zarzăr de suflete, pavăză dură, dangăt de viaţă, trup de coarde şi de vreri, Românie! Deslegaţi-vă gânduri, alergaţi peste tundrele paginii, acordaţi arcuşurile degetelor şi faceţi să cânte lira îndrăgostită a inimii. Iată lumina! Iată aurul răsăritului curgând către rubinele traiste ale soarelui-apune şi oprindu-se peste catapeteasma altarului tău, sfantă ţară Românie. Au început să plouă peste holdele tale toate minunile lulmii şi trupul tău s'a ridicat în picioare şi a cuprins mărul prea mic al globului pământesc. Pe braţele tale, prin ochii tăi proaspeţi şi clari, va şti ce înseamnă puterea şi mărirea şi va vedea grădinile paradisului. Căci a lipsit lumii numai voinţa ta ca să se împace din nou cu ea însăş. In faţa veacurilor tale mă închin, crucificată Românie, căci suferinţa ta e mântuirea neamului omenesc. (...) 

CÂNTUL AL DOILEA 

Pământ încins între ape şi ocrotit de granitul piscurilor carpatine, tu eşti cetatea de pază a Europei, poartă de netrecut între stepă şi colină, între fiară şi om, între urlet şi poésie, cu sabie de foc ai păzit aici comorile Apusului, cu dârzenie de oţel ai stăvilit valurile pustei răsăritene şi le-ai oprit aici, pe malurile Nistrului, lângă poarta lumii dintre Dunăre şi Carpaţi. 

Simţiţi voi turle de catedrale, rafturi de biblioteci, icoane de pe ziduri maestre, cântece pure ale statorniciei şi nestatorniciei umane, simţiţi voi încă suflul fierbinte al istoriei care v'a lăsat să vă naşteţi? Umbră suferindă a lui Dante Alighieri, siluetă de fum şi de chin a lui Miehelangelo Buonarroti, stafie neliniştită şi pribeagă a lui Miguel Cervantes şi tu, duh de vin şi de zâmbet al lui François Rabelais, dacă aţi auzit în viaţă un zgomot îndepărtat de săbii ciocnite în crâncenă bătălie, de pale de foc mistuind acoperişuri de trestie şi cule de şendrilă, de voci mâniate şi de albe suflete de viteji fâlfâind către cer, să vă aduceţi aminte, în lumea drepţilor şi la judecata din urmă, că zgomotul îndepărtat venea de la hotarul binelui şi al frumosului, de acolo de unde sabia Românilor v'a îngăduit să creaţi. (articol integral - BLOGURILE ADEVĂRUL -)

BLOGURILE ADEVĂRUL: Mihai Eminescu cel creştin-ortodox, reacţionar şi „incorect politic“

Elemente străine, îmbătrânite şi sterpe, s-au amestecat în poporul nostru şi joacă comedia patriotismului şi a naţionalismului. Neavând tradiţii, patrie hotărâtă ori naţionalitate hotărâtă, au pus, totuşi, mâna pe statul român. Conştiinţa că ele sunt deosebite de neamul românesc nu le-a dispărut încă – ele se privesc ca o oaste biruitoare într-o ţară vrăjmaşe. (Eminescu, Ziarele franceze…, Timpul, 22 martie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 109) 

„De-aceea nu-i de mirare că întreaga noastră dezvoltare mai nouă, n-a avut în vedere conservarea naţionalităţii, ci realizarea unei serii de idei liberale şi egalitare cosmopolite. A fost o fineţe extraordinară de-a debita esenţa cosmopolitismului sub forma naţionalităţii şi de-a face să treacă toate elementele sănătoase şi istorice ale trecutului sub acest jug caudin. Odată egalitarismul cosmopolit introdus în legile politice ale ţării, orice patriot improvizat şi de provenienţă îndoioasă a voit şi a putut să stea alături cu aceia pe care trecutul lor îi lega, cu sute de rădăcini, de ţară şi popor. Dar aceşti oameni noi, aceşti «patrioţi», căutau numai foloasele influenţei politice, nu datoriile. Din cauza acestor elemente, care formează plebea de sus, elementele autohtone ale ţării dau repede îndărat în privire morală şi în privire materială” (Ziarele franceze…, Timpul, 22 martie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 109) 

„Voim şi sperăm o reacţie socială şi economică determinată de rămăşiţele puterilor vii ale poporului, care, dacă nu e preursit să piară, trebuie să-şi vină în fire şi să vadă unde l-a dus direcţia liberală. Prin reacţie nu înţelegem o întoarcere la un sistem feudal, ce nici n-a existat cândva în ţara noastră, ci o mişcare de îndreptare a vieţii noastre publice, o mişcare al cărei punct de vedere să fie ideea de stat şi de naţionalitate, sacrificate până astăzi, sistematic, principiilor abstracte de liberalism american şi de umanitarism cosmopolit. O asemenea mişcare ar pune stavile speculei de principii liberale şi umanitare, ar descărca bugetul statului de cifrele enorme ale sinecurilor «patriotice» şi ar condamna, astfel, pe mulţi «patrioţi» la o muncă onestă, dar grea; ar apăra treptele înalte ale vieţii publice de năvala nulităţilor netrebnice şi triviale, garantând meritului adevărat vaza ce i se cuvine; ar tinde la restabilirea respectului şi autorităţii şi ar da, astfel, guvernului mijloacele, şi morale şi economice, pentru a cârmui bine dezvoltarea normală a puterilor acestui popor. Nu e dar vorba de reacţiune prin răsturnare ci prin înlăturarea elementelor bolnave şi străine din viaţa noastră publică de către elementele sănătoase coalizate” (De când cu începerea…, Timpul, 19 septembrie 1879, în Opere, vol. X, pag. 319)

***

În aceste câteva fragmente din scrierile cu caracter politic ale genialului român Mihai Eminescu, regăsim cuprinse toate fantomele care bântuie societatea românească a anului 2016 d.Hr.: politicianul corupt şi trădător, administraţia locală şi de stat ineficientă şi sinecură pentru funcţionarul corupt, incompetent, slugă la partidul care-i dă, pe nemerit, o pâine albă de mâncat, alegătorul minţit, înşelat, sedus cu vorbe mari, dar goale, iar apoi, părăsit şi batjocorit.... 

Aflăm acelaşi tablou trist al unei Naţiuni risipite, jefuite de străini, lepădată de credinţă şi rătăcită în Istorie, fotografia unui Stat corupt, golit de elementul naţional şi transformat în instrument de exploatare a Naţiunii în folosul străinilor şi spre paguba generaţiilor viitoare de români. 

Totuşi, în aceste câteva fragmente scrise de genialul român Mihai Eminescu regăsim şi speranţa, nădejdea în Biserica Neamului, în puterea Poporului Român de a renaşte, de a rupe lanţurile ruşinii şi falimentului istoric cu care, venetici, cosmopoliţi (multiculturaliştii de azi!) şi trădători cocoţaţi în fruntea Statului şi comunităţii româneşti, l-au legat pe moşia intereselor străine de Neam, Credinţă şi Ţară. 

Dacă românii noştri ar citi măcar o pagină, măcar la câteva săptâmâni, din gândirea politică a lui Mihai Eminescu, am certitudinea că România noastră ar afla cu mult mai repede şi mai bine calea cea dreaptă în călătoria prin Istorie şi către Dumnezeu. 

Români, citiţi-l pe Eminescu! (articol integral BLOGURILE ADEVĂRUL)

BLOGURILE ADEVĂRUL - Uniunea Europeană "Flower-Power"

Revelion 2016 în Koln - Azil şi protecţie...
@Gianfranco Uber (http://www.cartoonmovement.com)

"Mă bucur că Germania a devenit o ţară pe care mulţi oameni o asociază cu speranţa. Asta este ceva foarte valoros, mai ales având în vedere istoria noastră. Integrarea imigranţilor cu siguranţă se va face în parte prin intermediul copiilor, care vor invata limba germană la grădiniţă. Şi sper şi cred că majoritatea imigranţilor vor dori să înveţe limba noastră foarte repede." (Angela Merkel, septembrie 2015)

____________________________________

Marea speranţă a Cancelarului Germaniei, Angela Merkel, că imigranţii care au invadat Uniunea Europeană se vor integra rapid şi vor deveni cetăţeni europeni respectabili şi loiali, nu a fost confirmată. Violenţele provocate în noaptea de Anul Nou, în zona Gării Centrale din Koln, de peste 1000 de indivizi, suspectaţi a fi din rândul imigranţilor, au risipit iluzia.

În septembrie 2015, Angela Merkel saluta călduros sosirea sutelor de mii de imigranţi în teritoriile Germaniei şi anunţa că guvernul german va suplimenta fondurile acordate pentru găzduirea şi integrarea acestora cu suma de aproximativ 7 miliarde de euro. (sursa "Washington Times", 10 septembrie 2015: http://www.washingtontimes.com/news/2015/sep/10/angela-merkel-welcomes-refugees-to-germany-despite/?page=all)    

Alături de Angela Merkel, zeci de mii de europeni occidentali, zeci de ONG-uri, diferite personalităţi politice au aplaudat sosirea în Uniunea Europeană, a imigranţilor din Orient şi Africa. Un fel de "fiesta flower-power" a fost celebrată de mulţi europeni, porţile Uniunii Europene fiind deschise vraişte şi îngăduind să pătrundă, în ceea ce se dorea a fi Casa Comună a Naţiunilor Europene, nu doar pe cei fugiţi din calea războiului, ci şi mulţi indivizi dubioşi, extremişti şi cu intenţii anti-europene şi anti-creştine făţiş declarate.

Cetăţeni europeni cuprinşi de un val de simpatie intens, dar neînsoţit de raţiune şi de un minim instinct de conservare, s-au grăbit să ajute zecile de mii de imigranţi, fără să considere că ar fi necesar să solicite autorităţilor europene organizarea unui mecanism securizat şi coordonat de gestionare, selecţie, verificare şi găzduire a imigranţilor. (articol integral -BLOGURILE ADEVĂRUL-)

Something is rotten in the state of "Colectiv"...

Colonel STS Ştefan Enache: "Eu ştiu ce a fost acolo la... când au dat ăia foc! Eu le-am spus: „D-acolo nu scapă nimeni!" Păi, acolo a fost dat de aia şi când a ajuns flacăra a făcut prăpăd acolo." Traian Băsescu: "Ceva nu se leagă. Întârzierea în prezentarea rezultatelor expertizei de la Petroşani, deci ceva nu este în regulă. Probabil rezultatele experimentale nu duc la toate concluziile acreditate până acum."

Dacă încercăm să punem o etichetă peste anul 2015, atunci am spune că a fost ANUL "COLECTIV". Totuşi, la acest moment, încă nu ştim ce a fost, de fapt, Fenomenul "COLECTIV".

A fost cumva doar un teribil şi sângeros incendiu într-o speluncă ce funcţiona ilegal şi imoral, o dramă înfiorătoare care a declanşat o energică descărcare nervoasă a zeci de mii de oameni, având ca rezultat prăbuşirea guvernării PSD (deja compromisă de gruparea Ponta!) şi instalarea unui guvern tehnocrat, mult mai flexibil la anumite comenzi şi folositor forţelor politice aflate în competiţie cu PSD-ul, pentru controlul administrării resurselor naţiunii? A fost oare o macabră şi criminală manipulare politică operată de forţe rămase deocamdată necunoscute, care au folosit (au provocat?) drama din "Colectiv" pentru a reaşeza România pe o anumită traiectorie, necesară lor în complicata şi complexa geopolitică a spaţiului est-european?

A fost Fenomenul "COLECTIV", de fapt, expresia ultra-sângeroasă a prostiei crase, a nepăsării criminale, a corupţiei endemice, a entuziasmului pueril şi fără finalizare, a lipsei unui real spirit civic - cel consecvent şi permanent asumat - a oportunismului cinic şi politicianismului grotesc ce caracterizează, deopotrivă, pe cei mai mulţi dintre conducătorii şi dintre cei care acceptă să fie conduşi de aceştia, în entitatea statală românească post-decembristă, anormală prelungire a fostelor aberaţii comuniste RPR-RSR, în prezent eroare istorică ce este cunoscută sub numele de Republica România?

Începutul de an 2016 cunoaşte un zgomot tot mai deranjant (pentru unii!) făcut de relansarea a ceea ce acum se cheamă Scandalul "Colectiv". (articol integral - BLOGURILE ADEVĂRUL-)